0731 636 667

contact@calatoriata.ro

Luni – Vineri 9.30 – 18.00

GO UP

Ciad – 6 mai – 17 mai/ Optional Camerun

Preț €2550
Vezi mai jos

Ciad – 6 mai – 17 mai/ Optional Camerun

€2550 persoană

Putem sa intuim, in momentele petrecute prin aeroport, la plecarea din Bucuresti, ca ne vom urca la bordul unei aeronave care ne va purta catre un taram exotic, cu oameni interesanti, mancare buna si natura care impresioneaza. Cu siguranta ca putem, insa am fi atat de departe de adevar, pentru ca ce ne asteapta in acest circuit este cu mult deasupra aventurilor obisnuite, a trairilor intense, dar de scurta durata… Ce ne asteapta in acest circuit este contactul cu o destinatie turistica care ne scoate din rutina calatoriilor lejere, care vrajeste, rascoleste senzatii unice si imprima adanc in memoria noastra trairi care raman pe mai departe o bucatica din noi.  Si despre care vom povesti peste ani zambind.

Ciad este o tara semi-desertica din Africa, aflata pe fundul unui lac care daca nu ar fi disparut in mare parte acum mii si mii de ani, inca ar fi acoperit absolut totul cu apele sale. Avand pe de o parte un subteran bogat in aur, uraniu si petrol si pe de alta parte un trecut marcat de tensiunile dintre nordul musulman si sudul crestin, ce vom observa este ca aceste locuri sunt cu totul si cu totul altceva.

Tara ocupa o regiune intens populata in vremuri neolitice, cu marturii care inca spun povesti captivante celor care au urechi sa le auda si ochi sa le vada, la vizita siturilor arheologice. Poarta semnele migratiilor din trecut, a influentelor arabe sau a celor lasate de imperiul colonialist francez, inclusiv de perioadele de tranzitiile de dupa castigarea independentei.

Ne asteapta momente de vis in oazele dintre dunele celui mai mare desert din lume, Sahara, in fata miilor de picturi neolitice superb conservate pe peretii de roca ai platoului Ennedi, a salbei ireale de lacuri Ounianga sau sub cerul plin de constelatii, intr-o noapte petrecuta in jurul focului de tabara, in inima desertului.

Pentru mai multe informatii despre pachetele optionale de excursii si preturi, vizitati sectiunea detalii pret.

Pretul include

Zboruri

Transfer aeroport

Bagaj de cala

Cazare

Taxe aeroport

Pretul nu include

Test covid

Asigurare de calatorie

Viza

Excursii optionale

Nivel de dificultate

Legendar

  • Destinație
  • Plecare
    București
1
6 mai - Bucuresti - N’Djamena-Chad (2 escale)
Ne facem de lucru prin aeroporturi, prin aeronave si incercam sa ne pregatim pentru incursiunea intr-o lume angrenanta, pentru ca dupa doua escale fix intr-un asemenea cadru ne vom trezi. Si o sa ne placa. Mult!    
2
7 mai - sosire N’Djamena; vizitarea orasului;
Sosim in N’Djamena, capitala Ciadului si locul din care, peste confluenta raurilor Chari si Logone, putem trage cu ochiul la vecinii din orasul altei tari, pentru ca ne aflam milimetric la granita cu Camerunul. Aici regasim un important nod comercial, fiind locul in care se aduna crescatorii de vite, de bumbac si pescarii cu capturile lor proaspete. Capitala are si un aer cosmopolit, presarata fiind cu cafenele pline de viata, baruri si discoteci, dar si cu piete si bazaruri traditionale in care ne putem pierde cu orele. Un obiectiv de stiut este Muzeul National ce  adaposteste vestigii preistorice si artefacte traditionale, de interes fiind si catedrala Notre-Dame de la Paix de langa bulevardul Charles de Gaulle sau  Marea Moschee care domina orasul.
  •  cazare hotel 4 stele -
3
8 mai - Zbor N’Djamena - Abeche; Abeche - Kalait;
Din N’Djamena zburam catre Abeche, oras care in antichitate a fost capitala tarii si care acum adaposteste ce a mai ramas dintre palatele din trecut, moschei si mormintele sultanilor candva de temut. Nu zabovim pentru ca ne asteapta un alt zbor care ne duce spre Kalait, oras pozitionat strategic in nord-estul tarii, intre Abeche si Fada. De aici incepem cu adevarat sa gustam din farmecul aparte al Ciadului, sa descoperim si incredibila magie a Sahelului, locul de pe continentul african in care desertul Sahara, din nord, ia contact cu savana, din sud si da nastere unei zone in care caracteristicile lor ajung la pace si care isi face pe alocuri simtita prezenta si pe aici. Kalait este o asezare importanta si din punct de vedere logistic, fiind urbea in care toti isi fac, sau refac, proviziile pentru continuarea calatoriilor. Pe noi ne asteapta multe zile si multe nopti de cazare in camping mobil, deci profitam din plin si ne burdusim cu cele necesare!
  • cazare camping mobil
4
9 mai - Kalait - Ennedi ;
Campingul mobil ramane una dintre cele mai superbe si autentice modalitati de explorare a continentului african si ne va oferi o experienta unica pret de multe zile, tocmai pana la intoarcerea in N’Djamena. Practic, parasim Kalait si urmeaza sa ne bucuram de oportunitatile imersive ale stilului de viata nomad prin strabaterea teritoriului in masini 4x4, noaptea intr-o atmosfera de vis sub cerul pur instelat. Ennedi, regiune presarata cu formatiuni din gresii, este prima portiune din drumul nostru care ne poarta intr-o alta lume, departe de tot ce stiam sau avea vreo importanta pentru noi.  Aici, timpul a sculptat artistic relieful, sub actiunea vantului si a apei, intr-un platou care ne uimeste cu canioane si arcade superbe. In canioanele de mari dimensiuni, apa siroieste in permanenta, intretinand astfel viata plantelor, a animalelor si a oamenilor care depind de aceste locuri izolate.
  • cazare camping mobil
5
10 mai - Sahara Desert - Ennedi Plateau/Massif
Indubitabil, irepetabil si fara echivoc Sahara. Traim intim, brut si fara scuze experienta celui mai mare desert din lume, dintr-o perspectiva unica oferita de regiunea Ennedi, in plina calatorie prin Ciad! Spunem unica si datorita alaturarii cu Platoul Ennedi, care ne tine companie in aceasta regiune din nord-est-ul tarii. El face parte dintr-o formatiune mai mare numita Masivul Ennedi, un grup de munti care domina tarile din regiunea saheliana si care imprima caracteristici aparte fiecarei tari tranzitate. Ne vom deplasa fara urma de drum traditional intalnind adevarate opere de arta naturale care rasar din dunele de nisip saharian. Noaptea, fascinatia locului continua sa ne ofere o experienta de neuitat, mai ales in compania povestilor spuse in jurul focului de tabara si a unui cer instelat fara urma de poluare luminoasa. Defapt, aici creierul nostru va reinvata sa recunoasca imaginea unui cer cu adevarat instelat, imagine total diferita de ceea observam dintr-un oras care sufoca bolta cereasca cu lumini artificiale.
  •  cazare camping mobil
6
11 mai - Sahara Desert - Ennedi Plateau/Massif
Ne continuam calatoria prin desert si ne bucuram ocazional de intersectarea drumului cu cel al vreunui pastor de camile. Tot ocazional, natura ne va impresiona cu semne de viata intr-un cadru care ar parea total lipsit de asa ceva si asta ne va da o lectie reala de rezilienta prin intermediul vreunei vietati micute, sau al unui copac aleator, care isi continua lupta pentru existenta in acest mediu aparent sterp. Vom avea si mici provocari care ne condimenteaza aventura, poate chiar masini impotmolite temporar in nisip, dar tot efortul si toata determinarea de a merge inainte ne este rasplatita inzecit prin peisajele scenice, ireale, care ne bucura privirea, mai ales in rarele zone in care apa iese la suprafata intr-un spectacol de exceptie. Ennedi mai are insa o surpriza pentru noi si ne prezinta in puncte cheie, pe stancile canioanelor, in pesteri sau pe roci aflate la adapost, sute si sute de picturi neolitice care au supravietuit treceri timpului, ajutate de atmosfera uscata din desert, care a contribuit la conservarea lor. Sunt parte a celui mai mare ansamblu de arta rupestra din Sahara si marturii ale unor timpuri in care animalele erau altele decat girafele, elefantii si rinocerii de acum, clima diferita iar comunitatile si razboinicii lor, femeile dansand si pastorii inconjurati de turmele ingrijite ajungeau mandria peretilor de roca.
  •  cazare camping mobil
7
12 mai - Ennedi - Massif Fada - Mourdi
Ennedi, dincolo de peisajele dramatice, ascunde ecosisteme importante, in ravinele adanci. Daca ne intersectam cu ele si daca suntem norocosi, putem zari specii de crocodil de Nil! Orisicum, calatoria noastra are pecetluita si o vizita in Fada, un orasel tipic saharian, capitala istorica a regiunii Ennedi, in care numeroasele case din lut ofera protectie contra aerului fierbinte al desertului. Pe mai departe, ne asteapta depresiunea Mourdi, o nesfarsita intindere de dune de nisip si poate cea mai provocatoare portiune a traseului nostru. Ne suim repejos in jepp-urile noastre si urmam ruta antica a calatorilor prin desert, care porneau din oraselele ciadiene catre cele magrebiene, din Tunisia, Algeria si Maroc.
  •  cazare camping mobil
8
13 mai - Mourdi - Degueide;
Mourdi ne tine captivi intr-un peisaj hipnotic de dune de nisip ce se intind pe zeci de kilometri, ocazional rupand monotonia prin suprafete acoperite de bolovanis ascutit, un inamic declarat al penurilor masinilor noastre 4x4, sau tufisarii uscate. Ne face insa sa traim altfel trecerea timpului si celor atenti le ofera nenumarate comori ascunse.
  •  cazare camping mobil
9
14 mai - Degueide - Onianga - Kebir;
Nu foarte departe departe de Ennedi, geografia locului ne rezerva o surpriza de o frumusete ireala. Pe masura trecerii timpului, apetitul Saharei era de neoprit, inghitind orice acumulare de apa, insa a crutat in Ounianga o salba de lacuri care ne va taia rasuflarea prin juxtapunerea cu omniprezentele dune de nisip. Rezultatul vizual si ecologic este de exceptie! Lacurile din Ounianga sunt in principal de doua feluri, foarte sarate in nord, unde poarta numele de Ounianga Kebir si acoperite de stuf pentru a proteja apa de evaporatie in sud, cu apa dulce si ceva pesti, purtand aici numele de Ounianga Serir. Noi pastram busola orientata catre nord si mergem sa descoperim apele Kebir-ului, care sunt incredibil de sarate, aproximativ de 6 ori mai sarate decat apa oceanelor. Scena care se intinde in fata noastra este sublima: ape de un rosu si de un albastru ireal, in functie de algele care le populeaza, palmieri cu frunze verzi, luxuriante si limbi de nisip portocaliu-galbui! O bucata de paradis in mijlocul unui peisaj 100% martian!
  •  cazare camping mobil
10
15 mai - Kebir - Faya; zbor Faya - N’Djamena;
Lasam la un moment dat Kebir-ul in urma si ne indreptam spre Faya, cel mai mare oras-oaza din nordul tarii, aflat la aproximativ 800 de kilometri de N’Djamena, unde si vrem defapt sa ajungem, insa nu cu masina, ci vom strabate distanta aceasta pe calea aerului printr-un zbor direct. Ramanem peste noapte in N’Djamena, unde incepem sa ne reobisnuim cu mediul urban si cu opulentele unui hotel de 4 stele, care sa fim cinstiti, nici macar nu ne-au lipsit in toate aceste zile si nopti petrecute in mijlocul salbaticiei pure a desertului saharian!
  • cazare 1 noaptei hotel 4 stele -
11
16 mai - zbor N’Djamena - Bucuresti (2 escale)
Ne asteapta doua zboruri care ne vor purta spre Bucuresti si saptamani intregi de povestit celor dragi aventurile ireale prin care am trecut in acest circuit de exceptie!  
12
17 mai - Sosire Bucuresti
Aceasta zi marcheaza aterizarea in Bucuresti si finalul calatoriei noastre. Ne intoarcem la casele noastre si lasam portita deschisa pentru planificarea unor noi aventuri!
13
OPTIONAL CAMERUN
Camerun ne va intampina cu o aglomeratie fascinanta de elemente naturale si culturale, intr-un amestec unic de plaje cu nisip alb, vulcani activi si paduri tropicale luxuriante peste care domneste influenta unui imens mozaic etnic si lingvistic ce cuprinde peste 250 de limbi locale, peste acesta suprapunandu-se in continuare doua regiuni, una anglofona si alta francofona. Viata aici se traieste in ritmul muzicii makossa, cu zambetul pe buze, mai mereu transportand traditional ceva deasupra capului si cu pauze dese pentru savurat deliciile vandute pe strada, mai ales desoebit de gustoasele banane plantain, de culoare verde, care ne vor impresiona peste masura!
14
16 mai - zbor N’Djamena - Douala; vizitarea orasului
Parasim N’Djamena, capitala Ciadului si trecem granita in Camerun unde ne asteapta Douala, cel mai important oras si locul din care putem lua cel mai precis pulsul tarii. Veritabil centru de comert colonial si pescuit in trecut, astazi ramane un important pilon industrial si economic. In explorarile noastre avem ocazia sa vizitam Marché des Fleurs, un complex aparte de buticuri de la care ne putem aproviziona cu suveniruri autentice pentru cei dragi - inclusiv masti superbe, bijuterii, esarfe, Cathedral, o catedrala imensa construita in 1936, biserica St. Pierre si Palatul Regelui Akwa. Lasam plimbarile sa ne conduca catre port, unde avem ocazia sa observam superbul rau Wouri si ne intoarcem in zona Akwa pentru o promenada pe Boulevard de la Liberte. Seara musai sa luam cina alaturi de localnici si expati la oricare dintre incredibilele restaurante din oras, senzatie facand Poulet DG, o reteta pe baza de carne de pui care in trecut era servita doar de cei instariti.
  • cazare 2 nopti Douala hotel 3 stele - https://mbayavillehotel.com-cameroon.com (sau similar)
15
17 mai - Douala - Limbe;vizitarea orasului Limbe - plaja
Astazi avem ocazia sa vizitam un oras superb, pozitionat inedit intre poalele acoperite de paduri tropicale ale Muntelui Camerun si coasta Atlanticului! Limbe ne asteapta cu unele dintre cele mai vechi gradini botanice din Africa, Limbe Wildlife Centre, o gradina zoologica superb pusa la punct, cu grija si atentie pentru animalele pe care le adaposteste, plaje de vis si nenumarate locuri in care putem sa ne rasfatam cu peste si fructe de mare gatite exemplar.
16
18 mai - Douala - Ekom Waterfalls - Mboroukou ;
Printre atractiile zilei mentionam vizitarea Ekom Waterfalls, o aglomeratie superba de cascade situate in inima unei jungle dese, unde apa cade de la o inaltime de 80 de metri. Interesant de stiut ca regizorii de la Hollywood au inclus frumusetea locului in cea mai recenta editie a filmului Tarzan.
  • cazare 1 noapte hotel 3 stele
17
19 mai - Baham - Foumban - Bororo Village - Mecthie;
Astazi vizitam Baham, sediul Departamentului Hauts-Plateaux, in provincia de vest a Camerunului si palatul unui sef traditional Bamileke, Foumban, un hotspot turistic in care descoperim Palatul Regal Foumban, construit in 1917, Bororo Village, unde aflam mai multe despre cum decurge viata intr-un sat autentic camerunez si Mecthie, loc presarat cu cascade superbe si in care oamenii Bamileke fac sacrificii in speranta ca dorintele lor vor fi îndeplinite.
  • cazare hotel 3 stele
18
20 mai - Mbalmayo Forest Reserve - Ebogo - Yaounde;
Camerunul ne rasfata in continuare cu bogatiile sale si nu ratam ocazia de a vizita Mbalmayo Forest Reserve, una dintre cele mai vechi arii protejate din tara, satul ecoturistic Ebogo si Yaounde, capitala si al doilea oras ca numar de locuitori.
  • cazare hotel 3 stele
19
21 mai - Mefou Primate Sanctuary; Yaounde-vizitarea orasului
Astazi ne imersam in lumea primatelor si vizitam emotionanta Mefou Primate Sanctuary, care ofera sanctuar si ingrijire cimpanzeilor si gorilelor ramase orfane. Ne intoarcem apoi in Yaounde, intre cladirile in stil Art Deco, oficiali ai guvernului la care ne vor surprinde culorile frumoase ale constumelor, fiecare nuanta fiind specifica pentru departamentul in care lucreaza si nenumarate muzee, printre care includem Muzeul National, Muzeul AFHEMI si Muzeul Benedictin din Mont-Febe, toate trei adapostind obiecte traditionale de arta si mestesug.
20
22 mai - zbor Yaounde - Bucuresti; sosire Bucuresti
Aventura noastra ajunge la final astazi, in momentul in care pasim la bordul aeronavei care ne va purta inapoi spre casa. Ramanem inca cu sufletul la locurile vizitate si abia asteptam sa le povestim celor dragi despre tot ce am experimentat si descoperit in aceasta superba tara.

Locatie

 Pret 2550 euro/persoana si include:
  • biletele de avion internationale si interne
  • transportul pe toata durata excursiei cu masini 4x4
  • taxe de aeroport 
  • bagaj de cala 20 kg
  • cazarea pe toata perioada excursiei la hoteluri 
Pretul nu include:
  • test covid
  • asigurare calatorie/storno
  • viza - 200 euro
  • excursii optionale
Excursii optionale:
  • Rezervatia Ennedi - permis si tur - 300 Euro/persoana
  • Lacurile Ounianga - permis si tur - 250 Euro/persoana
  • 3 mese/zi - 350 Euro/persoana
  • tur Sahara - 200 Euro/persoana
Extensie Camerun - Pret: 550 Euro/persoana; include biletele de avion, cazarea, transportul intern.
Atenție!
  • Se plătește avans 50% până la data de 15 martie, urmând ca până la data de 5 aprilie călătoria să fie achitată integral.
  • Pentru a călători în Ciad este necesar pașaport.
                   
Cateva informatii utile pentru tine
  • moneda Ciad - Franc CFA BEAC
  • moneda Camerun - Franc CFA BEAC
  • schimb valutar din dolari/euro sau retragere bancomat
  • viza se obtine online
  • temperatura - 33-38 °C
  • echipament - lejer, vara in timpul zilei, pantalon/maneca lunga - seara
  • pelerina de ploaie
  • crema solara
  • spray/crema pentru tantari
  • lanterna frontala
Ai nevoie de ajutor?